David Brooks spunea că: „A fi scriitor e ca și cum un cerșetor le-ar spune altor cerșetori unde a găsit pâine. Așadar, dacă citesc sau aud ceva care îmi este de folos, îmi place să împărtășesc acel lucru.” (1)
Într-un mod similar mă raportez și eu la cursurile pe care le pregătesc. Mai întâi, pornesc de la niște frământări actuale clinice sau personale. Apoi, pe măsură ce aprofundez ceea ce s-a scris deja în jurul acelor teme și ajung să integrez teoriile cu experiențele mele, încep să-mi formez propria relație cu subiectele respective. Cu alte cuvinte, în timp ce pregătesc un curs, eu însămi trec printr-un proces de învățare și schimbare, care nu este niciodată simplu. Însă, pe măsură ce experiența se așază în mine, îmi dezvolt un limbaj propriu prin care pot descrie fenomenele psihice studiate. Din acest punct, împărtășirea devine o continuare firească a procesului de învățare.
Iată ce spune Cristina Alexandra Pop, colegă psihoterapeut și participantă la cursul despre Trauma Transgenerațională:
„Ca de obicei la cursurile Ioanei, am apreciat și aici cum a organizat niște informații foarte dense într-un mod ușor de înțeles, precum și modul în care a facilitat interacțiunea din grup. Combinația de teorie, exemple profesionale și împărtășiri personale a făcut ca interesul meu să rămână viu pe toată durata cursului. Iar atitudinea ei de respect și deschidere autentice față de participanți m-a ajutat să simt că avem loc fiecare cu experiențele, întrebările și perspectivele noastre.”
Adulții învață cel mai bine atunci când aprofundează subiecte care îi preocupă deja și care au o relevanță imediată în viața lor. Acesta este unul dintre aspectele fundamentale prin care învățarea la adulți (andragogia) se deosebește de cea a copiilor (pedagogia). În același timp, ambele au ceva în comun: orice proces de învățare presupune întâlnirea dintre ceva nou și ceva deja existent, iar această întâlnire produce inevitabil tensiune.
De aceea, învățarea nu este doar un proces de acumulare de informații, ci și unul de reorganizare interioară. Uneori, noul ne entuziasmează, iar alteori ne pune în dificultate, pentru că ne indeamna la reorganizare psihica. Maslow descrie foarte frumos această oscilație dintre nevoia de siguranță și dorința de creștere: „Progresăm atunci când bucuriile creșterii și anxietățile siguranței sunt mai mari decât anxietățile creșterii și bucuriile siguranței”. (2)
Cred ca ceea ce imi mai influenteaza felul in care ma raportez la predare este si faptul de a fi crescut intr-o tara post comunista si sensibilitatea acentuata la autoritate pe care o lasa in urma o asmenea experienta. În timp, am ajuns să observ, cu durere, că adulții nu intră într-o sală de curs doar cu dorința de a învăța ceva nou, ci și cu o intreaga istorie personală și culturală a relației lor cu autoritatea, cu greșeala, cu îndoiala și cu libertatea de a gândi. Aceste aspecte sunt adesea invizibile, însă ele organizează profund procesul de învățare.
În acest sens, ideile lui Claude Steiner (3) despre autoritate mi-au influențat mult practica. El propune o schimbare de perspectivă: de la puterea înțeleasă ca o capacitate de a-i controla pe ceilalți, la puterea de a produce schimbare; de la relații bazate pe ierarhie, la relații construite prin stabilitate, pasiune, comunicare, cunoaștere și valori împărtășite; și de la un mod de a acționa asupra celorlalți, la unul în care ceea ce suntem devine la fel de important ca ceea ce facem.
Poate tocmai de aceea, pentru mine, predarea nu este un exercițiu de autoritate și nici un proces de transmitere a unor răspunsuri corecte. Mă interesează, mai degrabă, construirea unui spațiu în care oamenii să-și poată exprima curiozitatea și competența și să poată gândi împreună, cu voce tare, despre ceea ce știu și despre ceea ce încă nu știu. Mă interesează, de asemenea, să onorăm împreună acel spațiu interior dintre „nu mai” și „nu încă”, care apare atunci când ceva nou începe să se organizeze în noi.
De fapt, cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care încerc să le modelez și să le încurajez în toate cursurile mele: curajul de a gândi cu propria minte, fără a pierde relația cu ceilalți.
Referinte:
1. David Brooks – How to Know a Person: The Art of Seeing Others Deeply and Being Deeply Seen
2. Knowles, M. S., Holton, E. F., & Swanson, R. A. (2015). The adult learner: The definitive classic in adult education and human resource development (8th ed.). Routledge.
3. Steiner, C. M. (1987). The seven sources of power: An alternative to authority. Transactional Analysis Journal, 17(3), 102–104.