Declaratie de dragoste fata de OM

Scriu rar, iar cand o fac, ceea ce iese vine dintr-un loc asemanator unui big-bang generator de viata, de haos, de ordine neclintita si neclintibila. De data asta, a luat imaginea unei leoaice, care m-a privit fix si mi-a spus:

„Darling, this is where we’re at. I’m not asking you to move by a freakin’ inch. This is where you are, and this is where we stand. Now. Right now. Tomorrow you may wish to shift, but right now this is were we are. And this is how it feels. And you’re allowed. I’m gonna guard your right to stand in here for as long as you need. Go ahead: stand in where you are. I’ve got your back.”

M-am odihnit cu leoaica, mi-am sprijinit toata greutatea si imponderabilitatea de blana ei, i-am simtit rasuflarea protectoare, si felul in care daca as adormi langa ea, nimeni si nimic nu m-ar putea rani vreodata, acum sau in veci. M-am lasat pe ea din iubire, in locul din care viata si moartea tasnesc, se impletesc, se sustin si se regenereaza la infinit. Acest loc nu cunoaste frica.

Inainte sa las aici aceste ganduri si experiente profund personale, m-am gandit bine daca merita impartasite. Atat omul cat si ioana-terapeutul au fost de acord cu asta, si au mai fost de acord si sa impartaseasca faptul ca adesea acesta este locul din care lucreaza. Refuz sa ma misc de langa om, de langa experienta imediata, de langa fix ceea ce se intampla fix in fata ochilor. Refuz sa ma duc in alta parte, sa particip la explorarea a altceva decat ceea ce este deja asternut in detaliu in fata noastra, iar asta poate sa fie uneori dificil de sustinut si primit. Jeannie Zandi i-a spus cuiva recent (posibil sa parafrazez): „Let’s slow down for the slowest in your pack. Attune to her rhythm, and walk as slow as she walks. Let’s wait for her.” Nu s-a intamplat vreodata sa lucrez in felul acesta si sa nu gasesc aur. So, go ahead: stand in where you are. I’ve got your back.

Sursa imaginii, Pixabay.