Marturiile clientilor

La finalul lucrului impreuna, i-am rugat pe cativa dintre clientii mei sa impartaseasca in cateva cuvinte ce a insemnat psihoterapia pentru ei, si cum se simte procesul acesta de a lucra cu sine. Iata ce au spus:

 

„Terapia a însemnat pentru mine un proces de descoperire a cine sunt și de reașezare a modului în care sunt cu mine și cu lumea. Inițial nu înțelegeam de ce lumea este rea și de ce mi se întâmplau mie lucrurile care nu îmi plăceau la viață mea. Treptat, mi-am descoperit glasul, puterea de a alege, de a cere și de a refuză, am descoperit că pot să am impact, că există oameni pentru care eu sunt importantă. Fiecare petec de putere câștigat în exterior în relația cu lumea a presupus însă un proces interior de creare a unui nou și tot mai sănătos mod de a fi. Au fost momente în care mă gândeam că nu am cum să schimb nimic și mă întrebăm la ce bun efortul? Acum, după ce văd câte schimbări au avut de fapt loc, bucuria de a mă fi cunoscut și de a ști că eu am creat acest nou Eu îmi da și mai multă putere să (mă) transform în continuare. Ghidarea Ioanei și răbdarea cu care mi-a fost alături cu acceptare și empatie oricât de dificil mi se părea mie parcursul au fost ingrediente fără de care nu aș fi învățat ce înseamnă o relație sănătoasă, în primul rând cu mine. Mulțumesc, Ioana!”

*

„Am inceput sa fac terapie în Noiembrie 2020. Singurul regret pe care îl am este ca nu am început mai devreme. Imi place sa spun ca terapia m-a trezit la realitatea vietii mele. M-a facut sa vad ca îmi pot înfrunta temerile, ca pot sa ma iubesc cu totul, ca pot sa ma autodepasesc in fiecare zi. Nu, nu e un parcurs liniar si uneori poate fi si dureros, dar tot drumul e atat de frumos, pentru ca nu faci altceva decat sa cresti si sa intelegi. Da, din punctul meu de vedere, terapia e un ‘must’ ca sa nu mai traiesti in bula aceea, ci sa te traiesti tu pe tine. Multumesc, Ioana! Multumesc pentru ca ma traiesc pe mine frumos si constient.”

*

„Terapia mi-a oferit posibilitatea sa imi observ gandurile si sa-mi simt propriile emotii, si a creat un spatiu sigur pentru cand toate astea erau coplesitoare sau infricosatoare. Acum sunt mult mai capabila sa ma observ, sa reflectez la gandurile si emotiile mele si sa descalcesc complexitatile din spatele lor. Prin terapie am dobandit capacitatea de a ma trata pe mine si procesele creierului meu cu blandete, si sa aleg feluri de a gandi care sunt mult mai utile si mai autentice in raport cu cine sunt si felul in care vreau sa ma misc prin lume. Terapia nu e mereu usoara, dar am gasit-o mereu ca fiind utila, si cred ca a-ti gasi un terapeut potrivit si a te dedica lucrului impreuna intr-un spatiu asa de sigur si de suportiv este cel mai bun cadou pe care ti l-ai putea face vreodata.”

*

„Mi-am spus de multe ori ca terapia e doar pentru “nebuni” și că mă pot descurca singură cu problemele mele, când de fapt în sufletul meu aș fi vrut să mă duc să cer ajutorul. Acum cred că terapia este un mod extraordinar de a alina singurătatea vieții de zi cu zi și de a te cunoaște pe tine însuți, oricât de clișeic ar suna asta.”

*

„Ședințele de terapie cu Ioana mă ajută să mă cunosc mai bine, atât individual cât și în relație cu cei din jurul meu. Am învățat să fiu atentă la relația strânsă și reciprocă dintre minte și corp – un aspect pe care nu îl luasem în considerare suficient până să încep tratamentul. Am învățat să am grijă de sănătatea mea mentală, să îmi iau momente de respiro, să reflectez cu calm asupra problemelor și deciziilor. Am înțeles și că terapia e un proces treptat de vindecare în care e important să investești timp și energie, nu ceva ce îți rezolvă problemele peste noapte.”

*

„Terapia pentru mine este o modalitate de a-mi procesa emotiile si evenimentele dificile de viata intr-un mediu sigur si suportiv. Indiferent ce as avea nevoie sa exprim, stiu ca voi fi intotdeauna ascultat fara judecata. Terapia e o metoda care ma ajuta sa vad lucrurile dintr-o alta perspetiva, la care nu m-as fi gandit altfel.  Aceste momente de Aha! imi permit sa ma vindec si sa inaintez exponential, in moduri la care nu as avea acces de unul singur.”

*

„Terapia a fost colacul meu de salvare într-unul dintre cele mai întunecate momente ale vieții mele. Toate problemele, rănile și experiențele prin care am trecut m-au făcut, treptat, să mă închid complet în mine. Persoana care eram cândva a început să dispară, fiind înlocuită de o umbră — o versiune a mea care a ales să se ascundă și să trăiască în frică. Am ajuns până în punctul în care simțeam că viața celor din jur ar fi fost la fel, cu sau fără mine.

Terapia a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată pentru mine. După zece luni, am început să nu-mi mai arunc vorbe urâte atunci când mă priveam în oglindă. Am redescoperit motivația de a ieși din casă, de a socializa, de a trăi. Este un proces greu — să te confrunți cu toți demonii, umbrele și rănile trecutului tău — dar este un proces esențial.

Prietenii și cunoscuții mei au observat o schimbare uriașă, ca de la cer la pământ. Am recăpătat încrederea în mine, bucuria, fericirea, și mai ales, am redescoperit persoana care se ascundea sub greutatea rănilor, problemelor și a așa-ziselor greșeli din trecut. O persoană pe care o credeam pierdută.

Este atât de important ca, din când în când, cineva să-ți spună că te înțelege. Că nu ai greșit. Că ai fost îndreptățită să simți ceea ce ai simțit. Dar, în același timp, e la fel de important să existe cineva care să te ajute să vezi când fricile tale te închid din nou în tine.

Terapia m-a învățat că vindecarea nu înseamnă uitare, ci înseamnă să te redescoperi, pas cu pas, și să-ți dai voie să trăiești cu adevărat.

Mulțumesc este un cuvânt mult prea mic pentru a-ți descrie cat de mult a însemnat tot ceea ce ai făcut pentru mine, Dar este singurul pe care l-am momentan, deci Mulțumesc Ioana!”

*